Design interior Restaurant Madam

Restaurant – Wine Bar „MADAM” – Targu Jiu

In 2016 am aniversat 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi.

In articolul urmator va prezentam restaurantul „Madam” din Targu Jiu. O amenajare realizata de Evosign in anul 2016, un loc in care se impletesc frumos liniile moderne ale designului interior, decoruri contemporane romanesti cu inspiratie brancusiana, bucataria internationala si atmosfera vibranta a unui wine bar.

Va invitam sa parcurgeti fotografiile amenajarii finale, dar si randarilor ce au stat la baza amenajarii, iar mai jos veti putea lectura povestea acestui proiect:

Aflat in centrul orasului, pe axa istorica a ansamblului monumental „Constantin Brancusi”, restaurantul se remarca de la exterior, cu un design actual, tamplarie metalica neagra ce luceste impunator sub lumina data de spoturi si reclame luminoase.

Interiorul este vizibil de afara prin transparenta ferestrelor de tip vitrina – o baza de tonuri si culori calde data de mobilierul si parchetul din lemn masiv, aranjate pe un fundal de caramida aparenta, ce ofera atmosfera primitoare a localului; atmosfera condimentata cu accente metalice negre – cadre de tip contur pentru mobilier – in relatie cu tamplaria vizibila si impunatoare a ferestrelor si corpuri de iluminat contemporane cu un aspect usor industrial.

pe acest fundal cald care invita trecatorii sa intre sa deguste bucatele preparate atent in bucatarie, esti electrizat de culoarea rosu orange a scaunelor si dintr-o data spatiul se transforma intr-unul vibrant, in care poti alege sa degusti de data asta unul dintre vinurile de la bar.

Tavanul prezinta 3 casete in care sunt montate butoaie de vin inscriptionate cu denumirea diferitelor crame si distilerii colaboratoare. Astfel dispar elemente de branding prea tipator specific diferitelor marci de vin. In reprezinta un element de design deosebit, care scoate in evidenta plafonul.

Separatoarele dintre canapele sunt piese decorative de mobilier avand ca inspiratie “Coloana fara sfarsit” a lui Brancusi. Acestea ofera insa si zone de expunere a sticlelor de vin. Tablourile special concepute prezinta o selectie a lucrarilor de arta si arhitectura ale lui Brancusi. Este modul in care restaurantul ofera un omagiu marelui artist.

Fiind o piesa importanta de design barul este util dimensionat si structurat dar in acelasi timp  a primit atentia necesara din punct de vedere stilistic: rafturi metalice negre corelate cu polite de lemn, placari cu sticla si un fundal deosebit pentru scaunele de bar, realizat din miniaturi de sticle de vin de culoare verde inchis.

Prima vizita in orasul lui Brancusi, a avut loc la inceputul anului 2016. Spatiul gazduia un vechi restaurant, cu clientela formata.

Tema a fost realizarea unui wine bar-restaurant in stil contemporan. Cu o bucatarie internationala si un design interior pe masura, in linii moderne, detalii de efect compunand o atmosfera primitoare. Se dorea ridicarea standardului local in domeniu aducand un suflu nou, tanar. Mesajul transmis: omagiu adus lui Brancusi.

Perioada de creatie si proiectare a fost una cu amintiri placute. Am lucrat la un spatiu frumos, cu proprietari care stiau foarte bine ce vroiau sa realizeze si care au inteles totodata ca designerul trebuie sa aiba libertatea creativa a unui client brief bine facut.

Si pentru ca nu exista proiect fara santier si in cazul acesta etapa de executie a fost una complexa: au existat si peripetii si intarzieri si evenimente neasteptate, dar cele mai placute momente au fost cele in care se finaliza cate o etapa, oricat de mica – si aducea cu ea multumirea si implinirea realizarii unui lucru care pana atunci era doar o imagine colorata si o speranta frumoasa in mintea designerului.

Implicarea emotionala exista in orice lucrare, sa realizezi un proiect de amenajare interioara inseamna nu doar sa cunosti toate detaliile tehnice si functionale si sa le organizezi coerent, ci de cele mai multe ori, inseamna sa oferi putin din sufletul tau si sa il inserezi in mici detalii care dau viata si atmosfera amenajarii.

Un astfel de proiect frumos implementat si care respecta conceptul initial, noi il consideram un proiect reusit.

Locatie:

Targu Jiu, Romania

An:

2018

Tip proiect

Design interior restaurant

Category:

Design Interior Restaurant, Noutati, Târgu Jiu

Tags:

design interior restaurant

Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies si a politicii de prelucrare a datelor personale.